Oameni

Floarea Moldovei, Taxobeni, raionul Fălești

IMG_1110

Camera Fericirii, Larga, Briceni.
Încăperea mireselor la Casa de Cultură

Toamnă în Moldova

IMG_7482

Trenul Vieții

Trenul în care încap mai multe sate. Trenul Vieții. Moldova.

Dimineața pleacă din Ungheni spre Chișinău iar seara se întoarce. Și face asta de peste patruzeci de ani. Pe băncile astea de lemn au mers prima dată bunicii. Apoi părinții și încă vreo două generații ale multor familii. La un moment dat, după 1991, un vagon era sală de cinema. Se dădea video. Mare minune pentru acele vremuri! Film în tren! S-a isprăvit repede căci oamenii abia aveau bani de bilet.

Trenul parcă se transmite de la unii la alții. Călătorii, ca și în perioada sovietică, devin dimineața muncitori și seara țărani. Trenul are însă farmecul și mirosurile lui specifice: motorină, sudoare, paine coaptă, murături, parfumuri ieftine cumpărate de femei în sate. Astăzi o fată mirosea nu știu cum oleacă altfel. O fi studentă la Chișinău și o fi descoperit parfumurile de la Fabrica Viorica. Fumul țigărilor Leana și Astra dublează norul de fum al trenului la plecarea din fiecare sat. Parcă e ritual.

Satele se golesc. Trenul are uneori mai mulți călători decat unele sate prin care trece. Îmi place trenul acesta. Și sper să mai circule măcar încă patruzeci de ani. Dacă vor mai fi oameni în sate. Astăzi trenul a trecut prin localități unde erau nunți. Mecanicii au salutat fiecare eveniment pornind sirena. Trenul ăsta are farmecul lui. E chiar fascinant. Se identifică cu oameni, sate, destine. Fiecare călător parcă e membru al familiei trenului Ungheni – Chișinău și retur.

La seceriș

Secerișul este întotdeauna prilej de bucurie și de sărbătoare.

Larga, Briceni, Republica Moldova.

Povestea din spatele unei fotografii frumoase.
După 43 de ani.

Olga a fost și este o simplă țărancă. Revistele publicau odinioară mii de fotografii cu țărănci la muncă. Cititorii admirau fotografiile după care uitau imediat figurile țărăncilor. Am fost fascinat de una dintre fotografii. O tânără țărancă cu flanea galbenă într-o uscătorie de tutun. Fotografia a fost publicată în revista „Femeia Moldovei” la finele anilor ’70. Ea a fost inclusă apoi și în albumul „Moldovă. Mîndria mea” din 1984. M-am întrebat cine este țăranca? Și am aflat la o distanță de peste patru decenii. Într-o livadă din satul Mîndrești m-am dus să o văd pe acea femeie și să îi arăt fotografia.

Iată ce spunea Olga Nastas despre poză și viața ei:

„M-am născut în 1960 la Mîndrești, Telenești. Fotografia a fost făcută de Mihai Potârniche în 1979. Eram nemăritată. Pe atunci mă numeam Axente. Lucram la kolhoz, la tutun. A venit un brigadier și mi-a spus că o să îmi facă cineva o poză. Că sunt fruntașă, cel mai bun lucrător. Poza apăruse apoi în revistă. Mi-a zis cineva. Dar eu nu aveam bani de reviste. Am văzut că poza a ajuns și pe peretele Sovietului Sătesc. A venit timpul când se aruncau unele poze. Eu am luat-o de pe perete și o am acasă. Am lucrat la tutun pâna în 1992 când s-a terminat cu el. Pauză am facut doar când am născut. Patru copii. Două fete și doi băieți. La tutun culegeam, înșiram, legam, făceam din frunze o chiflă. Eram cleioasă pe mâini și dimineața. Dar eram tânără și totul părea frumos”.

Bucătăria de pe Prut.
Sfaturile unei tinere țărănci către fetele de la oraș

Anastasia Tutunaru, satul Zăicani, Rîșcani.

– Încearcă să faci pâine de casă. Cea din comerț este departe de a fi naturală și sănătoasă. O pâine adevărată ar costa peste 12 lei;

– Alege piața și nu supermarketul;

– Mănâncă mere, pere , cireșe, struguri de la noi. Întinde mâna și culege când le este timpul. Evită fructele importate ce se coc pe rafturile magazinelor;

– Cultivă o mică grădină dacă ai posibilitatea. Pământul de sub unghii se curăță mai ușor că oja.

– Culege tei și plante naturale. Fă ceai din ele. E

Mai sănătos decât ceaiul la locuri pe care îl bei la terase;

– Carnea din ogradă este carne. Țăranul crește păsări și animale pentru el și nu pentru fast food. Cumpăra cu încredere Caută țărani de la care să ai ouă , carne, brânză, legume și fructe.

Cum am început să gatesc

1. Prima pâine.

Să fi avut vreo 10 ani cînd am copt pîine singură. Mama a plecat la lucru și ne-a lasat singuri pe mine și pe fratele meu. Am pus eu pîinea la cuptor și mă uitam din 10 în 10 minute să nu o ard. Dar totul s-a primit și a fost bine. Mai apoi singură am copt pâine căci văzusem la mama tot: de la aluat și până la scos din cuptoraș.

Înainte de a începe îmi făceam cruce. Mereu puneam broboada pe cap ca să nu cadă cumva păr în făină. E regulă de aur!

Pâinea se face natural. Si lăsată să crească natural. După ce este scoasă din cuptor se dă cu ulei.

2. Primul borș.

Primul borș l-am facut pe la vârsta de 9 ani. Nu știu daca se poate numi borș adevărat dar conceptul era de borș. Am curățat morcov, ceapă, cartofi și am tăiat varză. Am pus apa la fiert. Am pus cartofii , morcovul și ceapa după vreo 20 minute. Am adăugat varza și a mai fiert vreo 20 minute. Știu că am rupt din gradina și pătrunjel, mărar, coadă de ceapa si lobodă. Am tăiat tot mărunt și am adaugat cînd aproape să fie gata. Desigur am adaugat borș acru. Știam că mama adauga borș și sare din ochi, am adăugat si eu la fel. A fost un pic acru dar s-a mâncat.

3. Primele plăcinte.

Plăcinte am început a face repede după pâine. Cam undeva peste câteva luni cand deja puteam mai bine modela aluatul. De atunci și până astazi nu s-a schimbat modul de facere a placintelor. Așa făcea și bunica, face și mama, fac și eu.

Plăcinte făceam mereu din brînză de vaci, cu verdeață din grădină. Lăsam la copt cam 30-40 minute.

Plăcintele au gust natural și nu dat de aditivi.

Căte nu se pot face în casă! Și mâncare sănătoasă și nu cum de multe ori este în comerț. Eu când văd o mâncare, când miros, îmi dau seama ce e cu ea și dacă merită consumată.

Poftă bună!